Un impatimit jucator la cazinourile din Cluj a murit, marti dimineata, in timpul unei partide la ruleta. Petre Dumitru Chirila, zis „Dalmatianul”, de 44 de ani, juca la cazinoul Opera Plaza, iar la un moment dat a cazut ca secerat. Medicii de la salvare nu au mai putut decat sa constate decesul. „Toata viata a jucat, a facut-o si pe vremea lui Ceausescu, si dupa. Era un as in materie. La ruleta, de exemplu, stia cand pica bila pe negru sau pe rosu. Traia la intensitate maxima, juca non-stop, castiga, pierdea, juca. Asta era viata lui! A jucat si la Monte Carlo si la Las Vegas. Mai mergea la Budapesta sa joace. Aducea masini din strainatate si le vindea in tara, a mai vandut si ceva pamant, iar banii i-a bagat si pierdut la jocurile de noroc”, povesteste unul dintre politistii clujeni de la Brigada de Combatere a Criminalitatii Organizate, care l-a cunoscut foarte bine pe Chirila. (S.P.)